Crimele comunistilor evrei comise impotriva romanilor in 1940

Crimele si ororile comise de comunistii evrei impotriva românilor este un subiect care descrie atrocităţile si trădările făcute de comunistii evrei impotriva românilor in perioada evacuării din Basarabia si Bucovina in special in vara lui 1940. Aceste fapte sunt parte a Holocaustului Rosu.

Subiectul pune in context istoric problema revizionismului istoric iudaic. Acesta nu incetează să rescrie istoria românilor in funcţie de interesele străine românilor. Inventând antisemitisme false, apoi pictând pe români in culorile mincinoase ale unui oprobiu dezlănţuit contra unui neam intreg revizionismul istoric iudaic neagă Holocaustul rosu prin care zeci de milioane de crestini dintre care peste două milioane de români au pierit sub bolsevici, condusi de cadre iudaice.

Scriitori de rea credinţă au putut descrie, pentru a ilustra minciuna că România ar fi "ucis, ucis, ucis", jandarmi români operând in teritoriile ocupate de teroarea horthystă! Când minciuna lui Elie Wiesel este dezvăluită de Eugen Ionescu in direct la televiziunea franceză, acuzatorul incepe să oscileze si se dă singur in vileag declarând sforăitor că "oricum ascultătorii nu se preocupă de istorie". Ei bine, istoria preocupă intens pe români, care, desi iartă crestineste, au suferit prea mult pentru ca să uite vreodată :[1] Trebuie precizat că NV Transilvaniei a fost sub ocupaţie maghiară ca urmare a Dictatului de la Viena, din 30 august 1940 si până la 25 octombrie 1944, ziua când Transilvania este eliberată in intregime[2].

Cuprins

1 Context istoric
2 Desfăsurarea evenimentelor
3 Faptele
4 Note
5 Bibliografie

Context istoric
Incă din vremea lui Mihail Kogălniceanu, numărul tot mai mare de refugiaţi evrei care se agitau pentru denigrarea României prin Alianţa izraelită au obligat instituţiile democratice ale ţării să ia act de efectele dezastruoase ale trădării neamului românesc de către acesti refugiaţi. Pentru economia românească, dinamica iesirilor de capital sub controlul noilor refugiaţi (atingând intr-o singură generaţie numărul de câteva sute de mii) se făcea tot mai simţită. Situaţia era fără iesire mai ales din cauza intervenţiei conjugat anti-românesti a puterilor străine, manipulate de Alianţa izraelită. In fine, prin arendarea pământurilor moldovenesti in mod concentrat sub controlul acestor refugiaţi, care au folosit sălbăticie contra ţăranilor români, s-a ajuns la marea răscoală din 1907, in urma căreia mii de români si-au pierdut viaţa.

Winston Churchill a explicat intr-un articol faimos din anii 1920 că evreimea organizată s-a divizat in timpul primului război mondial intre bolsevism (ale cărui ravagii acum la aproape optzeci de ani de la evenimente se pot măsura in zeci de milioane de victime si un atac fără precedent impotriva crestinismului) si sionism, care este o miscare ideologică fascistă, rasistă si de purificare etnică[3].

Ambele grupuri de ideologi, agenţi si teroristi au trădat statul român, care le oferise protecţie si adăpost timp de multe generaţii.

Bolsevicii, luptând direct si fără oprire contra românilor, prin sabotarea Unirii, prin uneltiri si prozelitism, au ameninţat fiinţa naţională românească, statul naţional român, biserica naţională, si civilizaţia crestină. pentru a inţelege acest fapt este suficient a constata dezastrul programat al crestinilor in Rusia bolsevizată, unde milioane de crestini au fost martiri, apoi toate bisericile au fost desacrate sau distruse, in timp ce nici o sinagogă nu a fost atinsă.

Sionistii urmăreau ruperea unei părţi din teritoriul naţional român si vinderea lui prin alipirea de imperiul bolsevic. Prima incercare istorică a evreilor de a se regrupa a fost in Basarabia românească, pe care cetăţenii români evrei basarabeni, trădând interesele ţării, au făcut totul pentru a o aduce sub bolsevici, chiar sub numele de Republica Socialistă Sovietică Evreiască[4][5][6].

Desfăsurarea evenimentelor

Potrivit istoricului Dinu C. Giurescu, trupele sovietice intră in Basarabia si Bucovina, "incă din noaptea de 27 spre 28 iunie", la ora 3 a.m., străpungând teritoriul românesc prin cinci puncte. In acelasi timp, grupuri specializate organizează acţiuni antiromânesti in vederea creării panicii, dezorganizării si confuziei generale. Astfel de acţiuni au loc in orasele: Chisinău, Cernăuţi, Soroca,Tighina, Reni. Starea de spirit a populaţiei basarabene, incă de la inceputul evacuării armatei, administraţiei si civililor români, este consemnată de sursele sovietice astfel: "...rusii indiferenţi; evreii aclamă intrarea Sovietelor in Basarabia. Românii de la sate surprinsi de evenimente, nu inteleg ce se petrece". Documentele strânse arată că "actele de agresiune si batjocorire" intreprinse impotriva armatei române care se replia incepând cu data de 28 iunie 1940, au fost iniţiate si desfăsurate de armata sovietică in colaborare cu bandele formate mai ales din minoritari, "intre care si o suma de evrei"[7].

Faptele

In timpul celui de-al doilea război mondial doar maresalul român Ion Antonescu, ministrul de externe Mihai Antonescu, si Miscarea Legionară i-au susţinut pe sionisti, preferând să-i vadă pe cetăţenii români evrei mai degrabă plecaţi din România in Palestina decât rămasi, ca să fie trădători, activi in chip de agenţi comunisti ai puterilor străine cu care România era in război. România este astfel singura ţară care nu a deportat pe evrei[8], [9], [10] un număr considerabil dintre acestia regăsindu-se in Palestina.

Desi au fost număraţi printre victime de mai multe ori de holocaustologii ce folosesc incă mijloacele de propagandă comunistă, chiar aflându-se, prin aceasta, in plin negaţionism al holocaustului rosu (al căror teoreticieni si practicieni erau ca fosti profesori de marxism) evreii români după invazia sovietică erau mai numerosi decât inainte de război! [11]. Un autor sionist deosebit de discreditat de poziţia sa manifest anti-românească este Matatias Carp. Cele trei volume sub semnătura sa sunt singura sursă de date privind populaţia evreiască, secret de stat. Lucrarea sa este publicată imediat după invazia sovietică, in acest context, pentru a fi citată in extenso azi, la peste 60 de ani de la evenimente... Mai mult, istoricul Dinu C. Giurescu remarcă faptul că cele trei volume scoase in 1947 la Bucuresti, de către Matatias Carp, sunt "fără trimiteri la fondurile de arhivă"[12].

Alexandru Safran, fost rabin sef, intr-o declaraţie din 1946 recunoaste faptul că anexarea Basarabiei si Bucovinei de Nord de către sovietici "a fost intâmpinată cu bucurie de unii evrei din aripa stângă si comunisti".

In timpul evacuării din Basarabia si Bucovina de Nord a armatei române si a populaţiei refugiate române, provocată de ultimatumul din 26 iunie 1940 prin care Uniunea Sovietica a cerut României cedarea acestor provincii amintite, populaţia evreiască de aici a iniţiat si desfăsurat o serie de manifestări si asasinate antiromânesti:
-uciderea si batjocorirea ofiţerilor si militarilor români;
-jefuirea si maltratarea refugiaţilor români;
-asasinarea oficialilor români din diferite instituţii publice si devastarea acestora;
-distrugerea si denigrarea insemnelor oficiale românesti[13].

Aceste fapte grave antiromânesti nu au fost intâmplătoare, ci ele au fost programate si organizate cu mult timp inainte, existând in Basarabia 118 organizaţii teroriste si un Plan de bolsevizare a României in care comunistii evrei erau implicaţi foarte mult[14].

Incepând cu data de 28 iunie 1940, evreii de pe tot cuprinsul Basarabiei si Bucovinei de Nord si-au manifestat bucuria că au devenit cetăţeni sovietici, unii dintre ei s-au inarmat si fluturau niste liste negre dorind să-i pedepsească pe cei notaţi acolo. Aceste liste negre vor fi folosite mai târziu pentru denunţarea românilor care erau consideraţi "trădători de ţară" faţă de Rusia, intre ei si mulţi membri ai Sfatului Tării. Alte liste destinate execuţiilor au fost redactate chiar de intele ctualii evrei comunisti ca: avocat Carol Steinberg, avocat Etea Diner, dr. Dorevici. Mai mult, avocatul evreu Steinberg, a condus un grup de evrei ce loveau cu pietre armata română aflată in retragere[15].

La Cernăuţi, imediat ce a fost anunţat ordinul de evacuare, evreii au iniţiat si desfăsurat acţiuni antiromânesti: aurupt si scuipat steagurile tricolore românesti, iar pe monumentul Unirii au pus steagul rosu sovietic. După ce au vandalizat insemnele oficiale românesti, evreii au distrus crucea de pe catedrală si "au inlocuit-o cu steagul rosu si portretul lui Stalin". Au mai fost consemnate devastări si impuscături. Tot la Cernăuţi, evreii si puscăriasii eliberaţii, i-au atacat pe românii care se refugiau, jefuindu-i si maltratându-i. Preotul bisericii catolice si câţiva gardieni au fost impuscaţi de evrei. In timp ce preoţii si teologii români erau maltrataţi iar militarii umiliţi de evrei, alţi evrei de pe margine stăteau si fotografiau aceste scene.

Ziarul "Universul" relatează faptul că populaţia ucraineană din Cernăuţi a manifestat un comportament corect faţă de populaţia românească ce se refugia, in timp ce populaţia evreiască a avut o atitudine atât de neomenească incât i-a revoltat si pe comandanţii armatei de ocupaţie rusesti.

La Chisinău, evreii plasaţi in intersecţii au atacat refugiaţii români si i-au jefuit, ba mai mult, au aruncat atât asupra lor cât si asupra militarilor români aflaţi in retragere, cu pietre, cu oale cu apă clocotită, si conţinutul oalelor de noapte. Sub protecţia unor soldaţi rusi, evreii au batjocorit militarii din armata română, ofiţerilor fiindu-le smulse tresele, iar unor ostasi lis-au tăiat nasturii de la pantaloni, după care intr-o primă fază li s-a dat drumul in hohote de râs, pentru ca mai apoi, să fie luaţi de soldaţii rusi.

In momentul aterizării la Chisinău a unui grup de 20-30 de avioane rusesti, "imediat evreii au arbora drapele rosii" si au inceput să manifeste pe stradă. Lor li s-au alăturat si comunistii proaspăt eliberaţi din inchisoarea locală. Impreună, "manifestanţii evrei si comunistii" au strigat lozinci antiromânesti si defăimătoare la adresa armatei române: "Jos Armata Română!", si impotriva regelui, "Jos Carol!", precum si de susţinere a ocupantului sovietic "Trăiască Stalin si Armata Rosie!". De asemenea, ei au blocat străzile, nepermiţând refugiaţilor români accesul spre gară. Incercând să facă ordine pentru ca populaţia să poată ajunge la gară si să se refugieze, comisarii Pascu Nicolae, Mateescu Constantin, Severin si Stol, au fost prinsi de evrei si executaţi prin impuscare in pină stradă. Alte incidente s-au inregistrat pe strada Alexandru cel Bun, unde funcţionarii români refugiaţi care doreau să ajungă la gară au fost opriţi de "o masă compactă de evreis i rusi" care postându-se pe trotuare ameninţau si aruncau cu pietre.

La Soroca, primăria si poliţia au fost ocupate de evreii comunisti aflaţi sub comanda avocatului evreu Michel Flexer (Flexor). La poliţie, acesta a ţinut un discurs prin care a defăimat autorităţile si administraţia românească, apoi i-a asasinat pe comisarul Murafa si pe ajutorul acestuia Eustaţiu Gabriel in faţa statuii Generalului Poetas.

A fost jefuit tezaurul administraţiei financiare, din camionul in care era transportat iar Dirigintele Oficiului Postal, Vartolomei, avocatul Gheorghe Stănescu si locotenentul Pavelescu, insoţit de mai mulţi subofiţeri au fost prinsi de evrei si li s-au rupt galoanele. Administratorul Ion Gheorghe si căpitanul Georgescu au fost impuscaţi. Pavelescu si Vartolomei au scăpat dând 50-60 de mii de lei unor evrei. Subofiţerul Ene a fost impuscat pe la spate in timp ce incerca să fug, iar avocatul Stănescu a fost coborât din masină si imp uscat de avocatul evreu Pizaresky Alexandru.
Maiorul Virtic Gheorghe comandantul jandarmilor din Soroca si căpitanul Ramadan, dorind să plece cu o masină au fost prinsi de evrei, au fost dezarmaţi si li s-au rupt galoanele. Preoţii care voiau să se refugieze din oras au fost opriţi de evrei si intorsi din drum.

La Vijniţa, cei care au provocat dezordini au fost evreii comunisti cărora li s-au alăturat si ucrainenii. Astfel, seful sanatoriului din localitate, dr. evreu Winer a rupt drapelul românesc, păstrând numai fâsia rosie pe care si-a legat-o peste piept strigând că "a sosit ceasul evreilor". Tot el a interzis personalului românesc să părăsească sanatoriul. In momentul intrării armatei sovietice in oras, aceasta a fost asteptată de populaţia evreiască in frunte cu evreul Satran. Perceptorul si preotul au fost atacaţi si jefuiţi de un grup de evrei condus de avocatul Raufberger.
Fapte grave s-au mai inregistrat la Românesti in judeţul Lăpusna, unde elevii evrei i-au agresat pe profesori, la Reni unde s-au inregistrat incidente intre evrei cu banderole rosii pe mâini si autorităţi, la Tighina unde jandarmii români au fost dezarmaţi de evrei, si li s-au luat si uniformele, si la Cetatea Albă unde evreii au dat foc la primărie. La Lipcani, peste Prut de Rădăuţi, evreii strigau "Trăiască Rusia Sovietică si Stalin!"

In data de 29 iunie 1940 regele Carol al II-lea isi notează in jurnalul personal "că mai ales evreii" sunt cei "care-i atacă si-i insultă pe ai nostri" si că acestia i-au batjocorit pe ofiţerii români.

Presa străină relatează si ea despre cele intâmplate in Basarabia si Bucovina de Nord: Corriere della Serra scrie că in ziua de 29 iunie aproximativ 3000 de evrei care au trecut pe la Reni in Basarabia au atacat atât refugiaţii civili, cât si armata română pe care i-au bătut cu pietre, i-au impiedicat să-si continuie drumul, i-au jefuit, le-au luat armamentul si le-a distrus mijloacele de transport. Mai mult chiar, căutau să-i instige si pe localnicii români impotriva acestora. Si Gazzeta dell Popolo confirmă situaţiile grave create de evrei consemnând că la Galaţi, comunistii evrei locali impreună cu cei veniţi din alte părţi, au provocat dezordine, atacând forţele de poliţie si garnizoana, rezultând 15 morţi. Tot Gazzeta dell Popolo vorbeste si despre Cernăuţi arătând că după evacuarea militarilor români, evreii in număr de câteva zeci de mii, după ce au comis numeroase delicte, au eliberat deţinuţii din inchisori, i-au inarmat si "au inceput cu furie să masacreze pe românii aflaţi pe străzi, au jefuit băncile, casele particulare, au incendiat bisericile si palatele". Corriere della Sera relatează si el despre cele intâmplate la Galaţi vorbind despre faptul că evreii veneau din toate părţile la Galaţi pentru a trece in Basarabia si după ce i-au dezarmat pe soldaţii din gardă, au atacat orasul, trăgând nebuneste, devastândvitrinele si agresând cetăţenii români.

Notele făcute de armata română constată la data de 30 iulie 1940 că evreii din Basarabia nu s-au refugiat si că au rămas, instigând la acţiuni antiromânesti si făcând manifestaţii comuniste. Refugiaţii din Basarabia au declarat că cei care le-au făcut greutăţi pe parcursul evacuării au fost comunistii locali, in majoritate evrei si că acestia i-au torturat, i-au lovit cu pietre, le-au jefuit bagajele, i-au impiedicat să se deplaseze, le-au luat animalele si le-au devastat vehiculele folosite pentru deplasare.

La Chisinău, incă inainte de apariţia trupelor rusesti, evreii din baroul local si-au legat la mâini banderole rosii si i-au supus pe funcţionarii români la tot felul de violenţe. In toate gările de la chisinău si până la Ungheni, bandele de evrei inarmaţi cu pistoale si bâte loveau populaţia română pentru a o impiedica să urce in trenuri. Si in Bucovina, la Cernăuţi, inainte de intrarea soldaţilor sovietici, evreii au făcut manifestaţii antiromânesti, au devastat biserici si au asasinat personalităţi românesti si ofiţeri. Se mai raportează că un grup de evrei comunisti cu vârste de 15-16 ani au săvârsit crime si acte de barbarie, ucigând soldaţi, ofiţeri si jandarmi români cu propriile baionete, după ce iniţial ii dezarmaseră. Tot la Cernăuţi, grupuri de muncitori au devastat clădiri si cămine studenţesti, au eliberat deţinuţii din inchisori si au maltratat armata si populaţia română care se refugia.

La Stampa din ziua de 1 iulie 1940 prezintă articolul "Ororile si devastările comise de evrei in Basarabia si Bucovina" in care vorbeste de manifestările de bucurie ale evreilor faţă de armata de ocupaţie sovietică si consemnează faptul că la Cernăuţi s-a constituit un guvern provizoriu din evrei comunisti. Acelasi gen de iniţiative a avut loc si la Reni, Ismail, si in alte locuri.

O notă a armatei din 1 iulie 1940 confirmă faptul că incă inainte ca armata sovietică să-si facă apariţia, populaţia evreiască din Cernăuţi a devastat bisericile si i-a asasinat pe mulţi dintre sefii autorităţilor locale. Se raportează si că Brigada de Cavalerie aflată sub comanda domnului Postelnicu a trecut cu greu Prutul, având lipsă ofiţeri si soldaţi precum si echipament din cauza greutăţilor, sicanelor si umilinţelor la care au fost supusi de către armata sovietică in colaborare cu bandele de civili formate din "bolsevici si jidani".

O sinteză a zilei din 2 iulie 1940, arată că evreii au organizat in difetite orase comitete revoluţionare in vederea preluării puterii. La Cernăuţi, evreul Salo Brul a devenit comisar al poporului, primar si viceprimar sunt tot doi evrei, Glaubach si respectiv Hitzig, iar prefect este evreul Meer. Sovietul comunal din Chisinău, este condus de un evreu originar din Husi, si anume, avocatul Steinberg. Comitetul local infiinţat la Chilia Nouă il are ca sef pe un evreu medic din oras, dr. Rabinovici. La Soroca este indicat ca fiind "conducătorul acţiunii teroriste" un evreu gardian public in serviciul poliţiei locale, pe nume Leizer Ghinsberg. Alţi doi evrei fosti ziaristi la Adevărul si Dimineaţa au luat posturi importante in Basarabia. Ei sunt Terziman si Cândea.
Sunt consemnate atentate si asasinări impotriva oficialităţilor si impotriva românilor civili, din partea evreilor comunisti. Bandele evreo-comuniste din Chisinău futurând steaguri rosii, acţionau in gări pentru a-i determina pe călători să coboare din trenuri. Refugiaţii români care nu puteau să se apere au fost jefuiţi de acestia, si doar cei care au avut arme au putut să le respingă atacurile. Tot la Chisinău, intervenţia unui detasament de jandarmi i-a salvat pe studenţii teologi de a nu fi linsaţi de o bandă de evrei comunisti, asta după ce jandarmii au fost nevoiţi să facă uz de armă. Insă doi inspectori financiari, Preotescu si Pădureanu, nu au mai putut fi salvaţi, fiind impuscaţi. De asemenea, teroristii evrei i-au mai ucis pe perceptorul si notarul din Ceadâr-Lunga, judeţul Tighina, pe preotul Bujacovski din Tighina, pe fostul senator colonelul Adamovici, pe seful poliţiei din Abaclia, tot din judeţul Tighina. La Cazaclia si Ceadâr-Lunga au mai fost omorâţi notari, preoţi si poliţisti. Evreii din Reni, ce purtau banderole rosii, i-au impuscat pe doi marinari români, ceea ce a determinat o ripostă a autorităţilor si au fost lichidaţi, in urma confruntărilor, circa 15-20 de evrei comunisti.

Fapte atroce s-au petrecut la Cetatea Albă, unde preoţii au fost schingiuiţi de bande comuniste de evrei. Preoţilor le-au fost arse bărbile cu ţigări aprinse, iar bisericile au fost devastate. La Cernăuţi, bandele de evrei au atacat cu pietre două autocare cu soldaţi români, iar atacul lor a fost respins numai prin folosirea armelor.
La Brăila, fraţii Birnbaum ameninţau că "multora dintre români le-a sunat ceasul" si că ei ii au pe câţiva in vedere pentru ca să se răfuiască cu ei. In alt caz, o persoană pe nume Iancu, zis si Jean, ameninţa si el că in scurt timp pe Palatul Regal va flutura drapelul rosu sovietic.
O telegramă din data de 3 iulie 1940, venită de la graniţă, informează că populaţia evreiască manifestă o atitudine ostilă tot mai pronunţată in zona Prutului si că acest fapt face ca localităţile locuite de evrei să fie focare comuniste periculoase.

Ziarul maghiar Pesti Ujsag din 3 iulie 1940, scos la Budapesta, face referire la "presa italiană care condamnă uneltirile evreilor din România" arătând că ziarele italiene consemnează că "Evreii au provocat incidente sângeroase prin atitudinea lor provocatoare ".

Alte informaţii transmise de armată relatează că la Cernăuţi au fost vandalizate mai multe biserici, printre cea mai importantă Sf. Nicolae. La Bolgrad, evreii comunisti care manifestau pe străzi, purtau steaua evreiască in 6 colţuri si o banderolă rosie. Un grup de evrei a atacat cu focuri de armă depozitul de muniţii din Rădăuţi, insă atacul a fost respins de către gardă, iar atacatorii s-au retras lăsând doi morţi in urmă. Acţiunea de asasinare a românilor din orasul Cetatea Albă a fost condusă de evreul Abram Carolic. Intre victime, au fost protopopul judeţului Crisan Folescu, preotul Petru Siniţă, seful gării si ajutorul acestuia. Tot la Cetatea Albă, evreii comunisti au oprit un tren si au incercat să dezarmeze un divizion de artilerie, si numai intervenţia sovieticilor a im piedicat acest lucru. Si la Volintiri, grupurile de evrei comunisti i-au terorizat pe români, fiind ucise mai multe persoane printre care grefierul Stirbu Iosif. La Bălţi, bandele de evrei au creat panică printre românii care se refugiau, fiind trase focuri de armă asupra lor. Tot in acest timp, au fost rupte crucile bisericilor si arborate in locul lor, steagurile rosii sovietice. La Chisinău, ziarele Sovietskaia Bessarabia si Bessarabskaia Pravda scoase de ocupaţia sovietică, sunt conduse de redactori evrei. La Ismail, morarii si brutarii evrei au instigat bandele de teroristi evrei impotriva manutanţei locale răspândind zvonul că armata a rechiziţionat făina. Au fost asasinaţi lt. Alexandrescu si plt. mj. Jianu. Manipulaţi de instigările evreo-comuniste, la acţiune au participat si soldaţi aparţinând manutanţei. La Reni, un grup de comunisti evrei impiedică populaţia ce dorea să se imbarce pe vaporul Carpaţi pentru a se refugia in ţară, lovindu-i cu bătele. Vaporul a reusit totusi să plece doar după ce s-au tăiat parâmele de ancorare.

In comuna Ashita, evreii au impuscat in picioare doi soldaţi români care rămăseseră in urmă. La Chilia Nouă, bande de evrei comunisti au devastat bisericile, au arborat steaguri sovietice pe instituţii si au impiedicat populaţia românească să se refugieze.
Un soldat originar din Piatra Neamţ, care era rănit a fost ingropat de viu, la ordinul si sub indrumarea comisarilor sovietici evrei, care au ignorat rugăminţile acestuia de a nu fi ingropat pentru că avea acasă 4 copii.
Un alt soldat român care era bolnav, si care era transportat cu o căruţă a fost impuscat pentru că agresorii voiau căruţ ;a. Cererile ofiţerilor români de a le lăsa acea căruţă pentru a putea transporta soldatul bolnav, nu au fost luate in seamă, si unul dintre agresori a tras câteva gloanţe sfărâmându-i ţeasta.

Note
1↑ Elie Wiesel, contra intereselor României, Teofil Ivanciuc, p.18
2↑ Cronologie privitoare la membrii familiei regale. Cronologia se bazeaza pe cartile "Istoria Romanilor de la origini pana in prezent" de Vlad Georgescu, ed. Humanitas, Bucuresti 1992 si "Monarhia in Romania 1866-1947" de Ioan Scurtu, ed. Danubius, Bucuresti 1991, si pe presa romana de dupa 1989
3↑ Zionism versus Bolshevism: A Struggle for the Soul of the Jewish People, nr. din 8 februarie 1920, al ziarului "Illustrated Sunday Herald"
4↑ Numeroase surse din arhivele locale
5↑ Secretul sabiei de foc, Radu Mihai Crisan, p. 56
6↑ Săptămâna Rosie (Ediţia august 2006), Paul Goma, p. 154
7↑ Evreii din România (1939-1944), Dinu C. Giurescu
8↑ A Study of History, 12 volume, Oxford University Press
9↑ Surse evreiesti
10↑ Rabinul Clujului Moshe Carmilly
11↑ Ioanid, Carp
12↑ Evreii din România (1939-1944), Dinu C. Giurescu
13↑ Cercetarea are la bază: rapoarte oficiale ale armatei române, articole din presa vremii, jurnale personale ale oficialilor si civililor, mărturii, toate prezentate in eseul "Săptămâna Rosie" de Paul Goma
14↑ Săptămâna Rosie (Ediţia august 2006), Paul Goma, p. 94-96
15↑ Săptămâna Rosie (Ediţia august 2006), Paul Goma, p. 164, 177, 219

Proiectul Republica Sovietica Evreiasca

Republica Socialista Sovietica Evreiasca a fost un proiect nerealizat al unor evrei comunisti, care venea sa-l continuie pe un altul mai vechi, al comunitatii evreiesti, acela de a realiza un Israel european [1]. Radu Mihai Crisan spune ca ideea crearii unui Israel european pe teritoriul românesc data din timpul ministrului de interne francez Isaac Adolphe Cremieux (1796 - 1880) care a fost un mare sustinator al acesteia!"[2].

Despre acelasi lucru vorbeste si Paul Goma, care arata ca la Conferinta de Pace de la Paris (1919 - 1920), presedintele american Woodrow Wilson a sustinut un plan de formare a unui Israel european alcatuit din: "Galitia, Slovacia, Maramures, Bucovina, Moldova, Basarabia, si o parte a Ucrainei - capitala la Lemberg (Lvov)" [3]

În momentul în care a aparut la evrei ideea creerii unui stat evreiesc european, protocronistii evrei au inventat o teorie care sa le dea dreptul sa solicite un astfel de lucru. Astfel ca, teoria unor protocronisti evrei sustine ca evreii ar fi colonizat Dacia cu câteva secole înaintea colonizarii romane[4]. Altii sustineau si sustin ca evreii erau în Dacia în numar mare înca înaintea formarii poporului român[5]. Dintre inventatorii si sustinatorii unor astfel de teorii trebuie amintiti: Schwartzfeld Elias, Johan Kaspar Bluntschli sau Bernard Stambler care în prezent sunt contrazisi de lucrarea "Izvoare si marturii referitoare la evreii din România 1986, XXI-XXII" - Gyémánt 2004[6].

Ideea crearii unui Israel european pe teritoriul românesc si-a facut simtita prezenta atât la Conferinta internationala de la Berlin din 1878 cât si la cea de la Paris de dupa primul razboi mondial, prin presiunile facute asupra României ca sa "accepte încetatenirea neconditionata a oricarui evreu" care voia sa se stabileasca în România. De mentionat este faptul ca venirea evreilor în România dupa 1830 a facut ca în Moldova în principalele orase majoritatea populatiei sa fie evreiasca[7]: Orhei=57,8%; Soroca=56,9%; Balti=55,9%; Hotin=50%; Chisinau=45,9% [8] si Falticeni=57%; Dorohoi=53,6%; Iasi=50,8%[9]. Mai mult, în 1933 premierul I.G. Duca a semnat un acord international prin care accepta intarea în tara a înca 300 000 de evrei [10].

Unul dintre instrumentele folosite pentru îndeplinirea planului a fost partidul comunist. De aceea, la izbucnirea revolutiei comuniste din Rusia din 1917 când statutul Basarabiei începea sa se schimbe, evreii au încercat sa se împotriveasca. Ei militau pentru "caracterul unitar al Rusiei libere" si au fost împotriva chemarii armatei române de a opri haosul "revolutionar" care domnea. Mai trebuie evidentiat faptul ca în perioada 1917 - 27 martie 1918 evreii au cerut ca în comitetele revolutionare sa se vorbeasca doar în rusa. Pozitia minoritatilor etnice în ceea ce priveste statutul Basarabiei în perioada 1917-1918 ne este prezentata de istoricul Rodica Svetlicinâi, care afirma ca germanii, polonezii si evreii sustineau autonomia Basarabiei, iar bulgarii si ucrainenii voiau unirea cu Ucraina. Acelasi istoric ne spune ca: "pe parcursul anilor 1918-1924, estimarea pe nationalitati arata ca germanii si polonezii acceptau guvernarea româneasca, pe când rusii, ucrainenii, gagauzii, evreii si bulgarii doreau sa se uneasca cu Uniunea Sovietica[11]. Astfel ca unii dintre membrii Sfatului Tarii, în prima lui configuratie, doreau ramânerea Basarabiei în componenta Rusiei si s-au opus chemarii armatei române pentru a restabili ordinea. Acestia erau membrii Bundului: Grindfeld Nadejda, Grinfeld Veniamin, G. Grinberg, Grinstein, Lando Gutman, dar si N. S. Rabei (Rabbei), A. Z. Rabinovici, Seinberg, precum si Iakir Iona si Levenzon Filip[12]. Organizatia politica nationala evreiasca Bund, propaga doua idei de baza: autonomia national culturala evreiasca si mentinerea Basarabiei în componenta Imperiului Rus[13].

Dupa unirea Basarabiei cu România de la 27 martie 1918, evreii au continuat sa lupte si sa spere, si datorita lobby-ului facut au reusit ca la Conferinta de Pace de la Paris (1919 - 1920), presedintele american Woodrow Wilson sa sustina un plan de formare a unui Israel european alcatuit din: "Galitia, Slovacia, Maramures, Bucovina, Moldova, Basarabia, si o parte a Ucrainei - capitala la Lemberg (Lvov)". Cum planul lui W. Wilson nu a putut fi îndeplinit, toate energiile s-au canalizat spre varianta unei republici sovietice, astfel încât "începând cu 23 august 1939 - pactul Stalin-Hitler! - printre evrei a început sa circule promisiunea ferma ca în curând Tovarasul lor Stalin va preface Basarabia româneasca în Republica Socialista Sovietica Evreiasca." De aceea, atunci când prin dictatul din 26 iunie 1940, Rusia sovietica (U.R.S.S.) a reocupat Basarabia, dar a furat si Bucovina de Nord, "evreii din Chisinau îi întâmpinasera pe sovietici cu lozinci ca: "Bine ati venit! V-am asteptat 22 ani!". Mai mult, "dupa 28 iunie 1940, evreii cereau: <>) si TransNistria (Ucraina dintre Nistru si Bug)" [14].

Alexandru Safran (rabin sef în România), a recunoscut cu jumatate de gura cele intamplate declarand in 1946: "Ultimatumul sovietic de la 26 iunie 1940 si anexarea teritoriului dintre Prut si Nistru la Uniunea Sovietica a fost întâmpinata cu bucurie de unii evrei din aripa stânga si comunisti".

Totusi Stalin s-a tinut de cuvânt si conform cu spiritul propriei politici a nationalitatilor pe care o promova, a fondat în 1928, în URSS la granita cu China, Regiunea Autonoma Evreiasca, gândita ca un camin national evreiesc. Anterior, "a existat proiectul crearii pe teritoriul Crimeei a unei republici autonome pentru evreimea sovietica, însa cum evreii nu au dorit sa-si transforme tara într-un port-avion ne-imersionabil al URSS", s-a ajuns la varianta enuntata mai sus[15].

Note
- 1.Saptamâna rosie, Paul Goma, p. 93 (Editia august 2006)
- 2.Secretul sabiei de foc, Radu Mihai Crisan, p.56
- 3.Saptamâna rosie, Paul Goma, p. 93-94 (Editia august 2006)
- 4.Saptamâna rosie, Paul Goma, p. 97 si 99 (Editia august 2006)
- 5. De unde ne vin evreii ! http://bisericasecreta.wordpress.com/2007/08/23/de-unde-ne-vin-evreii/
- 6.Izvoare si marturii referitoare la evreii din România 1986, XXI-XXII - Gyémánt 2004, p.9
- 7. Secretul sabiei de foc, Radu Mihai Crisan, p.56
- 8. Activitatea social politica a minoritatilor nationale din Basarabia, Rodica Svetlicinâi, p.16
- 9. Comunitatea Evreiasca din România, Emmanuel DYAN
- 10. Secretul sabiei de foc, Radu Mihai Crisan, p.56
- 11. Activitatea social politica a minoritatilor nationale din Basarabia, Rodica Svetlicinâi, p. 42 si 61-62
- 12. Saptamâna rosie, Paul Goma, p. 93 si 97-98
- 13.Activitatea social politica a minoritatilor nationale din Basarabia, Rodica Svetlicinâi, p. 17
- 14. Saptamâna rosie, Paul Goma, p. 90- 94, si 154 (Editia august 2006)
- 15. „Clipa Siderala” a Ucrainei - Cîrdasia sovieto-germana, A. Savin

Comunismul in lume si evreii

Comunismul in lume si evreii este un subiect care se referă la rolul si influenţa evreilor in miscarea comunistă. "Enciclopedia Iudaica" scoasă de evrei la Ierusalim in Israel, la capitolul despre comunism, la pagina 792 afirmă că "miscarea si ideologia comunistă au jucat un rol important in viaţa evreiască", in special in timpul anilor 1920-1930, dar si in timpul cât si după cel de-al doilea război mondial. Tot "Enciclopedia Iudaica" ţine să precizeze la pagina 793, că in toate comunităţile evreiesti comunismul s-a răspândit foarte mult, iar că in unele ţări, evreii au luat conducerea in partidele comuniste. Un alt aspect important care este explicat tot aici, este acela că evreii din proprie iniţiativă si-au schimbat numele in unele neevreiesti cu scopul de a infirma dezvăluirile făcute de partidele de dreapta care spuneau despre comunism că este produsul conspiraţiei evreiesti[1].

Cuprins
1 Iudeo-marxismul
2 In Rusia
3 In România
4 In alte ţări
5 Note

Iudeo-marxismul
Rabinul S. Wise in "The American Bulletin" din 5 mai 1935 defineste marxismul ca fiind de fapt iudaism: "Unii ii spun marxism, eu ii spun iudaism" - declara el. Un alt rabin Haryy Waton in lucrarea "Un program pentru evrei si umanitate" la pagina 138 afirmă că "nu este un accident că iudaismul a dat nastere marxismului" si de asemenea, că evreii au participat cu bucurie la dezvoltarea marxismului[2]. Dr. Oscar Levy in prefaţa scrisă de el la cartea "Importanţa Revoluţiei Ruse" a autorului George Pitt-Rivers din 1920, caracterizează bolsevismul ca fiind "o religie si o credinţă" si il numeste "Stindardul Rosu" al profetului Karl Marx[3]. "Jewish Chronicle" din 4 aprilie1919, scos la Londra spune că idealurile bolsevice sunt in consonanţă cu cele mai inalte idealuri ale iudaismului si de aceea sunt asa de mulţi evrei bolsevici [4]. Iar George Marlen in cartea "Stalin, Trotsky, or Lenin", publicată la New York in 1937, spune la pagina 414, că dacă istoria nu se indreaptă către "internaţionalizarea comunismului", el apreciază că "atunci rasa evreiască e condamnată"[5]. Trebuie menţionat faptul că părintele comunismului, Karl Marx, este prezentat in lucrarea "Evrei in lume. Dicţionar biografic" de Wigoder Geofrey, scoasă la editura evreiască "Hasefer" in 2001 la Bucuresti ca fiind "descendent (atât după mamă cât si după tată al unei lungi genealogii de rabini"[6] [7]. Karl Marx este si cel care impreună cu Friedrich Engels, a scris si a publicat in 1848: Manifestul Partidului Comunist[8].

In Rusia

The American Hebrew din 20 septembrie 1920, la pagina 8, arată că revoluţia bolsevică din Rusia este "produsul creierelor evreiesti" precum si "a nemulţumirii evreilor" si că a avut loc datorită planificării făcută tot de ei, având ca obiectiv crearea unei noi ordini mondiale si că ceea ce s-a făcut in Rusia va trebui extins la nivel mondial[9].In acelasi dicţionar de personalităţi iudaice amintit mai sus si scris de Wigoder Geofrey sunt prezentaţi si liderii bolsevici de cel mai inalt rang (evident cei evrei), care au produs lovitura de stat bolsevică si au condus regimul comunist sovietic[10]. Acestia sunt: Vladimir Ilich Ulianov Lenin, evreu după mamă, presedintele Sovietului Suprem; Leo Trotsky (Lew Davonovich Bronstein), evreu, comisarul Armatei si Marinei; Josepf Visarionovich Stalin (Josiph David Vissarionovich Djugashvili-Kochba), evreu din Georgia, Comisar pentru Nationalităţi; Grigore Zinoviev (Apfelbaum), evreu, Comisar pentru Interne; Kohen (Volodarsky), evreu, Comisar pentru presă si propagandă; Samuel Kaufmann, evreu, Comisar pentru Proprietăţi Rurale; Steinberg, evreu, Comisar pentru Justiţie; Schmidt, evreu, Comisar pentru Lucrări Publice; Ethel Knigkisen, evreică, Comisar pentru Aprovizionare; Pfenigstein, evreu, Comisar pentru Refugiati; Schlichten, evreu, Comisar pentru Confiscari de Imobile; Lurie, evreu, Presedinte Consiliul Suprem Economic; Kukor (Kukorsky), evreu, Comisar pentru Comert; Spitzberg, evreu, Comisar pentru Cultura; Urisky (Radomilsky), evreu Comisar pentru Alegeri; Simasko, evreu, Comisar pentru Sănătate[11]

De asemenea, Robert Wilton, care a fost corespondentul ziarului "London Times" in Rusia, citează in cartea sa "Ultimile zile ale Romanovilor", date furnizate de presa sovietică potrivit cărora dintr-un număr de 556 de funcţionari importanţi ai regimului bolsevic, 457 erau evrei[12].

In România

In Basarabia un număr foarte mare de evrei erau adepţii miscării comuniste, "fiind membri ai diferitelor uniuni revoluţionare, comitete muncitoresti si ale sindicatelor". In februarie 1920, toate organizaţiile evreiesti in frunte cu cele mai importante, "Poalei Sion", "Bund", "Tarbut", "Societate a culturală", la care s-au adăugat si celelalte, au hotărât să se unească "si au constituit conferbundul" pe care l-au afiliat la Partidul Comunist din Basarabia. Organizaţiile comuniste, in rândul cărora un număr extrem de insemnat al membrilor aparţineau populaţiei minoritare, "intreprindeau acţiuni indreptate impotriva guvernării române din ţinut"[13].

Max Goldstein, un comunist evreu a fost cel care la 8 decembrie 1920 a comis primul atentat cu bombă din istoria României. Bomba a fost plasată in faţa Senatului. In atentat si-au pierdut viaţa ministrul justiţiei Dimitrie Greceanu, senatorii Dimitrie Radu – Episcop de Oradea Mare, si Spirea Gheorghiu – presedintele Sfatului Negustorilor. Au fost rănite mai multe persoane, printre care si generalul Coandă, presedintele Senatului[14].

Anul 1940 in contextul pierderii teritoriilor românesti Basarabia si Bucovina de Nord, a consemnat atrocităţile comise de comunistii evrei si de populaţia neromână, impotriva armatei române si a populaţiei civile românesti. Aceste fapte sunt prezentate de Paul Goma in lucrarea "Săptămâna rosie", in care a folosit documente si mărturii ale vremii. Un astfel de episod este consemnat in data de 28 iunie, când comunistii evrei din oras au ocupat primăria si poliţia, unde avocatul evreu Michel Flexor a luat cuvântul si a defăimat autorităţile si administraţia românească. In momentul in care au apărut comisarul ajutor Murafa Vladimir si agentul Eustaţiu Gabriel, au fost percheziţionaţi apoi pusi cu mâinile in sus in Piaţa Unirii, la statuia generalului Poetas, după care au fost impuscaţi de acelasi Michel Flexor[15].

Motivul pentru care evreii comunisti s-au manifestat in modul arătat mai sus era acela că ei doreau realizarea R. S. S. Evreiesti, iar administraţia română era percepută ca un obstacol in calea indeplinirii acestui obiectiv. Tot Paul Goma arată că de la 23 august 1939, din perioada Pactului Hitler-Stalin, printre evrei circula "promisiunea fermă a Tovarăsului Stalin" că in Basarabia va fi constituită Republica Socialistă Sovietică Evreiască, iar "La Stampa" din ziua de 1 iulie 1940, relatează sub titlul "Ororile si devastările comise de evrei in Basarabia si Bucovina" despre "manifestările de mulţumire la adresa ocupantului rus" si mai consemnează un fapt deosebit de grav, acela că la Cernăuţi se formase "un guvern provizoriu compus din evrei si comunisti", situaţii asemănătoare petrecându-se la Reni, Ismail dar si alte localităţi[16].

Referitor la situaţia de după 1949, chiar si George Voicu admite in revista "Sfera politicii" că procentul evreilor in cadrul miscării comuniste era importantă, "mai mult decit dublă" in comparaţie cu numărul de membri ai minorităţii evreiest i consemnat in România[17]Tot in legătură cu ce s-a intâmplat după 1949, in special in Sighet dar nu numai, unde a fost una dintre cele mai criminale inchisori comuniste, de exterminare a elitei românesti, Elie Wiesel, consemnează in carte sa "All Rivers Run to the Sea", la paginile 147 - 148, că Armata Rosie a pus la conducerea poliţiei "tineri evrei comunisti" care s-au intors de la Bucuresti. Acelasi tip de conducători au fost impusi si in cazul lagărelor de muncă si al inchisorilor. Wiesel, chiar se intreabă retoric: "In cine altcineva să fi avut rusii incredere?" Modul in care au inţeles acesti evrei comunisti să-si ducă la indeplinire atribuţiile a fost să instaureze o adevărată teroare impotriva a tot ce era omeneste. La Sighet au fost inchisi printre alţii: Iuliu Maniu, Constantin Dinu Brătianu, Gheorghe Brătianu, Mihai Manoilescu, Constantin Argetoianu.

Gabriel Catalan si Mircea Stănescu ne spun in lucrarea "Scurtă istorie a securităţii " că puterea era exercitată in timpul regimului comunist "de un grup restrâns de persoane care formează Biroul Politic al CC al PCR", si că această conducere era susţinută de trupele sovietice aflate in ţară precum si de omniprezenta Securitate, iar că regimul era coordonat de CC al PCUS prin comisarii si consilierii sovietici[18]. Pe acelasi subiect, Gheorghe Gavrilă Copil afirmă că Biroul Politic al CC al PCR, reprezenta cel mai autoritar organism politic la acea vreme, iar că in conducere, in majoritatea cazurilor, posturile erau ocupate de evrei, in timp ce in structurile statului comunist român au fost peste zece mii de evrei comunisti[19].

In alte ţări

Pe 8 februarie 1920, Winston Churchill intr-un articol intitulat "Zionism versus bolsevism: o luptă in sufletul poporului evreu", ii numeste pe cei mai importanţi lideri revoluţionari comunisti evrei: Karl Marx, Trotsky (Rusia), Bela Kun (Ungaria), Rosa Luxemburg (Germania) si Emma Goldman (S.U.A.)[20]. De asemenea, rabinul J.L. Manges intr-o cuvântare ţinută in 1919 la New York ii nominalizează pe următorii: Marx, Lasalle, Haas si Edward Bernstein in Germania, pe Victor Adler si Friedrich Adler in Austria[21].Un raport al comisiei prezidată de senatorul american Lusk, a constatat că din cei 32 comisari principali cu care s-a inconjurat Bela Kun in Ungaria, 25 erau evrei, iar cei mai importanţi erau membri ai directoratului: Bela Kun (Cohen), Bela Vaga (Weiss), Joseph Pogany (Schwartz) si Sigismond Kunfi (Kunstatter). Ca sefi ai terorii rosii, care s-au ocupat personal de execuţii si torturi au fost identificaţi Alpari si Szamuelly. In Germania, mai precis in Bavaria, potrivit lui Cecile De Tormay, conducător in prima fază a revoluţiei comuniste a fost Kurt Eisner, pentru ca in cea de-a doua fază să se afirme Max Lieven (Levy), care a proclamat la Munchen, dictatura proletariatului[22].

Note
1↑ Encyclopeadia Judaica on Jews and Communism
2↑ JEWS AND COMMUNISM Part 1
3↑ We Are Not Anti-Semitic
4↑ The Jews and Bolshevism
5↑ republic.com/religion/semitic.html We Are Not Anti-Semitic
6↑ Secretul sabiei de foc, Radu Mihai Crisan, p.14
7↑ Jewish Founders of Inter national Communism for the One World Order
8↑ Marxists Internet Archive
9↑ Secretul sabiei de foc, Radu Mihai Crisan, p.27-28
10↑ Secretul sabiei de foc, Radu Mihai Crisan, p.14
11↑ Romanian Historical Studies, cap. Cine au fost capii regimului comunist in Rusia, Traian Golea
12↑ JEWS AND COMMUNISM Part 1
13↑ Activitatea social politică a minorităţilor naţionale din Basarabia, Rodica Svetlicinâi, p. 59
14↑ Jurnalul Naţional, 20 Decembrie 2006, Atentatul de la Senatul României, o piesă in dosarul comunistilor
15↑ Săptămâna Rosie (Ediţia august 2006), Paul Goma p. 174
16↑ Săptămâna Rosie (Ediţia august 2006), Paul Goma p. 154 si 169
17↑ Sfera politicii, George Voicu
18↑ Asymetria, Infiltrarea vechilor servicii secrete si epurarea vechilor angajaţi, Adrian N.
19↑ Evrei in structurile de decizie ale statului român, Gheorghe Gavrilă Copil
20↑ america.net/jews_and_communism__part_1.htm JEWS AND COMMUNISM Part 1
21↑ 1001 Quotes By and About Jews - 585 22↑ 1001 Quotes By and About Jews - 573, 593